Unde schiem vara asta!


Sa pornim la drum prin Europa, pentru a descoperi cele mai bune partii de schi, dar si in cautarea celor mai frumoase panorame montane acum, cand pana la iarna mai avem ceva, ceva.

Les 2 Alpes, in Franta, este una dintre putinele statiuni care detin cele mai inalte piste de schi din lume, situate intre 2800 si  3600 metri. Anul acesta, schiati in Les 2 Alpes in perioada 22 iunie si 31 august.
Les Deux Alpes este  considerata capitala schiului de vara in Europa. Are un numar mare de piste, de toate dificultatile si un snowpark urias. Acesta are trambuline pentru sarit cu schiurile sau snowboard-ul, se organizeaza cursuri pentru incepatori si are doar el o arie de schiat mai mare si de mai buna calitate decat al multor statiuni de dimensiuni mai mici. Oricum, chiar daca nu va incumetati sa dati o tura prin parc, e spectaculos sa-i priviti impreuna cu cei mici pe tinerii ce incearca tot felul de acrobatii, mai ales ca aici vin sa se antreneze in timpul verii chiar profesionistii din domeniu.

Tignes este o alta statiune din Franta al carei ghetar permite schiatul vara, la altitudini intre 2700 si 3600 metri. Este deschisa anul acesta pasionatilor de schi in perioada 6 iulie - 4 august. Au piste cu o lungime totala de 20 km, un snowpark si o grota de gheata. Bonus, primiti panorame spectaculoase. Cu varful sau de 3656 m, ghetarul Grand Motte domina peisajul. Urcusul pana pe ghetar dureaza doar 7 minute si se face cu un funicular subteran din statiune. Un bilet costa circa 34 euro pe zi.

Kaprun, Austria
Ghetarul Kitzsteinhorn din Kaprun permite schiatul timp de 12 luni, pe multele sale piste si trasee. In plus, vara beneficiaza de snowpark. Asadar, pasionati de schi, nu e nevoie sa verificati calendarul, oricand la Kaprun veti putea pune schiurile in picioare. Si dupa cateva ture, va veti putea relaxa si bronza pe Ice Arena. Aveti aici o "plaja", igloo-uri si un bar. Intre iulie si septembrie puteti face si ascensiuni pe ghetar, alaturi de ghid, pentru panorame spectaculoase. Pentru un ski pass zilnic, intre mai si octombrie, platiti  circa 40 euro.

Dachstein, Austria
Ghetarul Dachstein se afla in apropiere de Ramsau am Dachstein si se poate schia aici timp de 11 luni pe an. Crestele sale nordice pastreaza zapada, pistele intinzandu-se pe 18 km. Alaturi de acestea se afla popularul Superpark Horsefeathers. La Dachstein se aduna an de an schiori ce se antreneaza alaturi de antrenorii lor pentru concursurile din iarna. Un ski pass costa circa 37 euro. Iar cand nu vreti sa schiati faceti drumetii, vizitati Palatul de gheata sau faceti fotografii la Viewpoint.

Saas Fee, Elvetia
Ghetarul Allalin este accesibil vara de la jumatatea lui iulie pana la sfarsitul lui octombrie. Saas Fee are o arie de schi de 20 km, impartita pe grupe si stiluri de schiat. Si aici gasiti un snowpark cu tot felul de rampe si piste dedicate atat incepatorilor, cat si avansatilor. In parc veti gasi si o zona de relaxare si alta animata de un DJ, dar si una de barbecue. In imediata apropiere a ghetarului se afla si un restaurant, cu o terasa insorita perfecta pentru o masa gustoasa in familie. 68 CHF (franc elvetian) un tichet zilnic.

Zermatt, Elvetia
Ofera 25 km de piste de schiat, pe Ghetarul Theodul, si este deschis zilnic, intre lunile mai si jumatatea lui noiembrie, fiind accesibil prin telecabina Klein Matterhorn. Zona de schi se invecineaza cu aceea a statiunii Cervinia, din Italia, asadar, din cand in cand, pentru variatie, puteti da o tura peste granita. Snowpark-ul de aici se numeste The Gravity Parksi are constructii specifica si cele mai frumoase panorame catre muntele Matterhorn. 82 CHF costa un bilet zilnic.

Hintertux, Austria
Hintertux este un alt ghetar aflat la dispozitia schiorilor timp de 365 de zile pe an. In timpul verii, 22 km de piste sunt deschise, iar sistemul de transport pana la punctul de start permite urcarea a circa 3000 de schiori pe ora. Acest ghetar are piste pentru toate nivelurile de schi si iubitorii de adrenalia vor gasi tot ce isi doresc in Betterpark. Aici exista si Tuxer SportsBus, care ofera transport gratuit din localitati apropiate, asa cum sunt Vorderlanersbach, Lanersbach, Juns or Madseit, pana la poalele ghetarului. O zi de schi va costa circa 40 euro, din mai pana in octombrie.

Scolile de schi sunt deschise
In toate statiunile, cursurile de schi sunt intensive si beneficiaza de profesori cu pregatire serioasa. Acestea dureaza in general o saptamana, au loc dimineata si sunt specializate, fie pentru schi, fie pentru snowboarding. Se adreseaza atat incepatorilor, cat si avansatilor care vor sa invete noi tehnici, exista si grupe de copii. Monitorii sunt alesi in general din tari vorbitoare de engleza, asadar copiii vostri isi vor imbunatati si vocabularul, si accentul. Dar nu va temeti ca dupa-amiaza va veti plictisi. Ori mergeti sa puneti in aplicare ce ati invatat de dimineata, ori incercati alte activitati: bungee jumping, paragliding, catarari sau mountain biking.
(image credit: Zell am See-Kaprun Tourismus GmbH, chamonet.com, saas-fee.ch)

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Sarbatori de iarna in Tara lui Mos Craciun Sarbatori de iarna in Tara lui Mos Craciun

Niciodata nu este prea tarziu sa ne gandim la o vacanta de vis in Tara lui Mos Craciun, acolo unde atat cei mici, cat si cei mari se pot convinge ca Mosul chiar exista.

Cum ocupam cat mai bine timpul copiilor nostri in aceasta vara? Cum ocupam cat mai bine timpul copiilor nostri in aceasta vara?

Vacanta de vara este intr-adevar momentul concediilor si al relaxarii, insa noi, cei mari nu putem chiuli chiar tot timpul de la birou. Altfel fiind spus, ce parere aveti despre taberele de vara?

Cauta un review



Widget Vremea oferit de vremea.acasa.ro.