LOBOGO - locul potrivit pentru o iesire de week-end


La inceputul acestui an ne-am propus sa incercam in fiecare luna un loc nou pentru noi. Si cum nu mergem nicaieri fara “fetele noastre calatoare”, ne-am urcat in masina catre destinatia Baile Homorod, Pensiunea Lobogo - pensiune care beneficiaza de partie de ski, lunga de 400 metri.

Drumul a fost liber, nu am oprit decat la o benzinarie pana acolo. Cand am ajuns, ne astepta o camera calduroasa, cu 4 paturi, intr-un hotel micut cu piscina si jacuzzi acoperite, 2 saune (umeda si uscata) si cada cu bai termale. Apa din piscina mi s-a parut cam rece, probabil si din motivul ca veneam din apa calda termala.

Mancarea se servea intr-un alt corp al cladirii, dar nu departe. Foarte gustoasa a fost toata mancarea, iar ciorbele erau uriase. Preturile normale: o ciorba – 8 ron, o portie de pulpite dezosate cu cartofi la cuptor – 25 ron, o bere Ciucas – 5 ron. Atentie: portiile sunt foarte mari, pot manca doi copii dintr-o portie fara probleme.

Partia era mica, dar intretinuta. In fiecare seara urca masina pentru a reface partia, telescaunul functiona de la ora 10 la ora 21 in weekend, vacante si sarbatorile legale si de la 13 la 21 in timpul saptamanii. A fost foarte frumos si pe nocturna. Mai devreme de ora 10 oricum nu puteai sa schiezi pentru ca era frig. Mergeam la micul dejun la -12 grade si pana la ora 10 ajungea termometrul la -5 -6 grade. Bianca a reusit in doua zile sa faca 80 de coborari, ne-am dat seama dupa cartelele de ski-pass. Ca info de pret: o urcare = 1 ron, 40 de urcari = 38 ron. La baza partiei aveau vin fiert, ceai si o gustare specifica zonei: untura cu ceapa pe paine. Se pot inchiria ski-uri si saniute tot de la baza partiei. Paralel cu partia de ski au amenajat o partie de saniute de care ne-am bucurat si noi in ultima zi inainte de plecare.

Singura problema care am observat-o era lipsa unei camere pazite in care sa-ti lasi schiurile si claparii. Nici in hotel, nici in restaurant nu puteai intra cu claparii in picioare. Singura solutie era sa ai ghete in rucsac, sa te schimbi si sa lasi ski-urile si claparii afara nepaziti sau in masina. Dupa intamplarea de anul trecut cand claparii au stat la frig in masina si apoi am incercat o ora sa-i pun in picioare, nu mai vreau sa las claparii in frig inante de ski. V-ati dat seama: sunt incepatoare. Nu era normal ca tati si fetele sa schieze si eu sa ma uit la ei.

Din pacate am observat foarte multi tineri in acea zona care nu stiau deloc romaneste. Mi-a fost greu sa comunic cu ei, in timp ce toate persoanele in varsta stiau atat ungureste cat si romaneste.

Am intrebat-o pe doamna de la hotel ce se poate face vara la Pensiunea Lobogo si mi-a dat o brosura cu obiectivele turistice din timpul verii:

- Chiar langa ei este un strand in aer liber cu ape termale si o herghelie
Biserica Fortificata din Darju – singurul monument istoric unguresc din patrimoniul mondial UNESCO (30 km)
Parcul de Aventura Balu – Harghita Bai (26 km)
Salina Praid (52 km)
Parcul de animale salbatice din Ivo (31 km)
Olarii din Corund (43 km)
Barajul Zetea (23 km)
Cascada Csurgoko (29 km)
Lacul Rosu si Cheile Bicazului (126 km)

Cam atat deocamdata despre acest loc frumos, va voi povesti mai multe in vara cand ne gandim sa facem o iesire cu bicicletele la Pensiunea Lobogo, intr-o mini-vacanta cu copiii.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Vacanta cu copiii la marea noastra in vreme de pandemie Vacanta cu copiii la marea noastra in vreme de pandemie

Dupa atatea luni de stat in casa cu copiii, am dat o fuga la mare in weekend-ul trecut. Atat de mult isi doreau fetele sa mearga la mare, incat au facut si un catecel “Vreau sa merg la mare, sa imi fac bagajul, ca nu l-am mai scos, de aproape tot anul…”.

Un weekend la Porumbacu Treehouse Un weekend la Porumbacu Treehouse

Un weekend petrecut in copac :), intr-o casuta numai a noastra. A fost o surpriza foarte placuta sa vedem peisajul, sa ne bucuram de paraul care trecea prin fata casei sau sa ascultam ciripitul pasarilor.

Cauta un review



Widget Vremea oferit de vremea.acasa.ro.