In lumea apei, la Gural Belek, in Turcia


Distante mici, placere maxima
La complexul Gural Belek se ajunge relativ usor, aflandu-se la doar 30 km de Aeroportul din Antalya. Destinatia vacantei voastre se afla chiar in mijlocul orasului Belek, la 40 km de centrul orasului Antalya si 10 km de Selek, pentru cei care vor sa viziteze si zona. Iar zborul dureaza circa o ora.

Taramuri verzi si albastrui. Mare, soare, plante exotice, arhitectura traditionala turca si politetea si serviabilitatea gazdelor. De altfel, toti cei care au fost la Gural Premier Belek povestesc mai ales despre amabilitatea angajatilor si despre distractia de la Aquapark!
Puteti cere, inainte de plecare sau la sosirea la receptie, unde sa fie localizat apartamentul familiei voastre, mai aproape de restaurant, de terenul de tenis sau de Aquapark, nu stiu de ce, dar ultima varianta cred ca v-ar fi cel mai mult pe plac :). Mai ales ca va voi povesti mai incolo despre cat de intins si vesel e locul acesta numit si Lumea apei.
Cat despre plaja, turcii se mandresc cu nuantele de albastru al marii, care se continua cu acelea ale cerului.
Mancarea va fi pe gustul vostru, mai ales ca felurile traditionale turcesti sunt pe lista de preferinte ale romanilor. Dar meniurile sunt internationale, cu bufet deschis pentru mic dejun, pranz si cina. Bauturile racoritoare, anumite vinuri locale si inghetata se afla in mini-baruri, free of charge. Puteti cere, evident, si alte bauturi sau mese speciale, contra cost.
Dar sa o luam cu inceputul.

Spatii de plaja si distractie
Cazarea pentru familiile cu copii se face in camere duble, cu al treilea pat inclus, in apartamente cu 2 camere si o baie si in apartamente cu 2 camere si 2 bai. Pe site-ul lor exista si planul camerelor, cu dimensiuni si aranjamentul mobilei. Foarte practic, veti putea alege exact modelul de camera dorit.
Sa va zic de Aquaparc. In primul rand are 15.000 metri patrati, adica aveti de joaca vreo cateva zile fara sa va plictisiti. Au 5 piscine pentru adulti cu 8 tobogane si 10 piscine pentru copii, cu tot felul de tobogane si personaje indragite de pici, asa cum sunt caracatitele si broastele testoase, care personalizeaza piscinutele. Exista chiar si una pentru bebelusi, cu nisip pe jos. Cea mai simpatica mi s-a parut mie insa cea dedicata pustilor de peste 6 ani, in mijloc fiind o corabie de pirati. Copiii se puteau urca pe corabie si sa se joace acolo, din ea coborand pe un tobogan, drept in apa! Distractie maxima mai ales pentru baieti!
Sa nu uit despre toboganele pentru adulti! Aveti 8 bucati si o sa va zic numele lor, si va prindeti voi imediat care e ideea: Kamikaze, Freefall, Rafting, Blackhole, Spaceball, Multislide si 2 Twisters.
Si daca de la atata joaca vi s-a facut foame, printre piscine gasiti un restaurant si un bar, in care se servesc gustari si bauturi racoritoare.
Tot la capitolul distractie, ziua exista anumite programe ce se desfasoara in diferite locuri din complex, iar seara, pe scena sunt spectacole de dans, muzica si teatru. Pentru iubitorii de sport, se pun la cale si tot felul de competitii sportive. Printre musicalurile de anul acesta se afla titluri ca Lion King sau Starlight Express. Iar daca aveti chef, puteti face echipa si sa jucati volei pe plaja sau, mai ales baietii, fotbal pe terenul cu iarba.

Locul de joaca pentru copii
Parcul de joaca dedicat celor mici e urias, iar angajatii de la Clubul Copiilor le ocupa in mod placut timpul, astfel incat voi, parintii, sa petreceti cateva ore de relaxare. Au tobogane gonflabile si un loc de joaca acoperit, decorat cu imagini de animale exotice. Animatorii se vor juca de-a indienii cu ei, vor fi costumati si pictati pe fata, pentru a participa la jocuri vesele. Dar exista si alte petreceri tematice si alte activitati care sa le umple ziua de veselie. La Miniclub isi vor gasi activitati pe gustul lor copiii de la 4 la 12 ani, iar la Teenager Club, cei intre 13 si 17 ani. Pentru bebelusi exista serviciu de babysitter, la cerere si contra cost. Au si Lunaparc cu trenulet, si masinute de curse, si mese de biliard si de ping-pong, dar si de flipper.

Magazine si plimbari cu bicicleta
In cadrul complexului de la Gural Belek va puteti plimba si cu biciclete inchiriate, dar puteti sa mergeti si la cumparaturi in mallul din apropiere. Exista si zile cu discount, acesta acordandu-se si clientilor hotelului, mai ales la produse locale, cele mai cautate fiind, am auzit noi, hainele de piele.
Pentru parintii activi si care vor sa-si pastreze forma fizica nealterata de zilele lenese de vacanta, exista sala de fitness, cu aparatura specifica si instructori. Dar si pista de jogging.
In imediata apropiere a Aquaparcului se afla terenurile de tenis de camp, pe care vin chiar sportivi profesionisti sa se antreneze, miniterenuri de baschet si volei.

Pentru relaxare de mamici si tatici
Extrem de atragator este Quu Spa, marca inregistrata a complexului Gural, o imbinare de spa clasic, masaj oriental si caracteristici turcesti. Numai ornamentele de pe pereti si usi, tavanele somptuos decorate si bucatile de faianta cu motive traditionale va vor oferi relaxare si liniste. Fie ca veti alege sauna uscata, hammam (baie de aburi), sa inotati in piscina, sa faceti bai in lapte, sa va lasati pe mana celor de la beauty salon sau pur si simplu sa stati intr-una dintre camerele de relaxare, va veti simti ca nou-nascutii, dupa cel putin o ora in Quu Spa-ul de la Gural.

Ce ne-au povestit prietenii care au fost acolo:

- in 10 minute poti ajunge in centrul orasului Belek, daca iti doresti sa te plimbi si in afara complexului.
- arhitectura camerelor, cu modele traditionale turcesti, altii spun ca nu par moderne, dar noua ne plac cele cu "parfum local".
- angajatii sunt foarte prietenosi cu germanii, care sunt cei mai fideli clienti ai lor, si poate putin mai reci cu celelalte nationalitati, dar atenti si serviabili cu toti. Asta nu inseamna ca nu exista padure fara uscaturi.
- florile, palmierii, iarba, albastrul marii ce se zareste in fundal ofera un peisaj foarte relaxant.
- ca piscinele nu sunt chiar de inotat in ele, ci mai mult de racorit, ca apa e destul de rece in cele pentru adulti.
- dimensiunile camerelor sunt generoase pentru familiile pentru copii si curatenia chiar este facuta ca la carte.
- la capitolul mancare, exista o mare varietate de feluri, cele mai bune fiind salatele, legumele divers gatite, pestele, deserturile si fructele proaspete.
- plaja este foarte aproape, imediat intri in mare, care chiar are o culoare foarte frumoasa.
- in interior exista si un bazar, foarte vesel si colorat.
- puteti sa va plimbati cu ambarcatiuni pe mare, pentru relaxare, de la 13 euro in sus pretul, uneori fiind inclusa si o gustare pe vas.
- de asemenea, puteti face paragliding, cu circa 50 de euro, care este o experienta de neuitat, vizionand astfel peisajul frumos din imprejurimi.
- langa Aquapark, la restaurant si bar nu va asteptati la aceeasi varietate de mancare ca la restaurantul principal.
- trupa de spectacole este foarte buna, show-rile fiind pline de culoare si veselie.
- cei care se ocupa de copii sunt o echipa faina, doar fotografii complexului sunt uneori agresivi. Nu inteleg ca unii turisti chiar nu agreeaza sa le fie fotografiati copiii. Fiti foarte fermi de la inceput si pastrati-va aceasta atitudine.
- pentru suveniruri si alte cumparaturi, preturile sunt mult mai bune in oras, in Belek.
- in luna august exista o serie de reduceri serioase in mallul complexului, mai ales la produsele de lux.
- unele vile au piscine proprii, pentru toate apartamentele din vila. Iar daca va cazati la parter, iesiti de pe terasa voastra direct la piscina. Asta pentru cei mai lenesi, asa...

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Sarbatori de iarna in Tara lui Mos Craciun Sarbatori de iarna in Tara lui Mos Craciun

Niciodata nu este prea tarziu sa ne gandim la o vacanta de vis in Tara lui Mos Craciun, acolo unde atat cei mici, cat si cei mari se pot convinge ca Mosul chiar exista.

Cum ocupam cat mai bine timpul copiilor nostri in aceasta vara? Cum ocupam cat mai bine timpul copiilor nostri in aceasta vara?

Vacanta de vara este intr-adevar momentul concediilor si al relaxarii, insa noi, cei mari nu putem chiuli chiar tot timpul de la birou. Altfel fiind spus, ce parere aveti despre taberele de vara?

Cauta un review



Widget Vremea oferit de vremea.acasa.ro.